Codul proiectului de investiții: 77
In perioada actuală se observă o agitație crescută în comportamentul copiilor din sistemul educațional brasovean(creșterea fenomenului de buling). Este binecunoscut faptul că muzica în general are o influență directă asupra stării fizice și emoționale a unei persoane. Studiile efectuate de-a lungul anilor au demonstrat faptul că muzica se conectează cu sistemul nervos al unei persoane, reprezentat de funcția creierului, de tensiunea arterială și de bătăile inimii. Tot studiile au arătat faptul că, datorită muzicii, în organism crește concentrația hormonilor și a altor substanțe ce contribuie la creșterea puterii de concentrare și a energiei psihice. În plus, muzica activează, în același timp, și emisfera stângă, și pe cea dreptă, iar acest lucru poate dezvolta capacitatea de învățare și îmbunătăți memoria. Când copilul realizează abilitatea lui de a cânta la un instrument, stima de sine crește și are mai mare încredere, lucru foarte delicat îndeosebi în perioada adolescenței. Muzica ajută copiii să se integreze mai bine din punct de vedere social: muzica e un limbaj pe care toți îl pot vorbi, poate apropia oameni, indiferent de cultură, context sau principii personale.
Pentru a putea dezvolta o viitoare generație a comunității noastre mai bună, mai socială și mai legată avem nevoie pe lângă dascăli și de instrumente specifice pentru dezvoltarea lor echilibrată. Astfel sportul și muzica ar trebui să revină în educația gimnaziala intr-un mod mult mai activ și plăcut. Dacă pentru sport investițiile în infrastructura necesară sunt pe un drum bine definit, investițiile în infrastructura muzicală sunt inexistente. Consider necesar elaborarea unui plan de investiții multianual pentru achiziția de instrumente muzicale în acord cu cerințele și pregătirea profesorilor de muzică din fiecare școală. Prețul unui instrument variază astfel: Pianina=4600 - 5000 ron; chitară=300 - 500 ron; trompetă=700 - 1000 ron. Numărul de instituții de învățământ din Brașov este de 40. Dacă ar fi să cumpărăm câte o pianina în fiecare școală (cel mai scump instrument) suma totală ar fi de 200.000ron, ceea ce ar însemna că în patru ani am putea înzestra fiecare școală. Dacă sunt școli care doresc alt instrument decât pianina termenul bugetului multianual ar scădea.(În funcție de pregătirea și dorința profesorilor de muzică)
Cel mai votat