În categoria "Proiecte pentru un oraș mobil" (701 voturi)
Status: în implementare
Primăria Municipiului Brașov a încheiat contractul nr. 373/161464/29.12.2022, privind construirea a 3 containere securizate, dintre care două containere cu câte 50 de posturi de biciclete şi un container cu 25 de posturi de biciclete. Locaţiile propuse sunt: Strada Soarelui ( pe fosta platformă de beton unde a fost amplasat un container REMAT), Strada 13 Decembrie- parcare interioară Făget, şi strada Prunului 1 (unde se amenajează şi o zonă de agrement, cu mobilier urban). Durata acestui contract este de 6 luni.
__________________________
În categoria "Proiecte pentru un oraș verde" (381 voturi)
Status: în implementare
Proiectul se află în faza de pregătire a documentaţiei necesare implementării.
__________________________
În categoria "Proiecte pentru un oraș relaxat" (319 voturi)
Status: finalizat
Primăria Municipiului Brașov a amplasat în luna decembrie 2022 trei ansambluri muzicale în Parcul Titulescu, Parcul Tractorul şi Aleile de Sub Tâmpa, conform contract numărul 247/114888/26.09.2022, cu instrumente, după cum urmează:
1.Ansamblu muzical de exterior nr.1, amplasat în Parcul Titulescu, format din: - set de 7 clopote tubulare tip Tubular Bells - tobă mare tip Babel - tobă mică tip Babel - instrument tip liră format din 8 clopote circulare gradate tip Bell Lyre - instrument aerofon tip Handpipes - instrument - xilofon orizontal tip Harmony - platou 36 mp dale cauciuc Toba mare tip Babel şi toba mică tip Babel sunt prevăzute cu câte un set de ciocănele ancorate cu cablu de instrument.
2.Ansamblu muzical de exterior nr. 2, amplasat pe Aleile de Sub Tâmpa, format din: - tobă mare tip Babel - instrument aerofon tip Handpipes - set de 6 clopote tubulare tip Emperor Chimes - tobă băncuţă tip Cajon - platou 36 mp dale cauciuc Toba mare tip Babel este prevăzută un set de ciocănele ancorate cu cablu de instrument.
3.Ansamblu muzical de exterior nr.3, amplasat în parcul Tractorul, format din: - set de 7 clopote tubulare tip Tubular Bells - xilofon tip Sansa - Rimba Mysteria - set de 5 tobe colorate tip Rainbow Sambas - clopot tubular tip Cherub - balafon ( marimbas) tip Akadinda - platou 36 mp dale cauciuc
Valoarea totală a instrumentelor, care include și montarea acestora, este de 243.590,00 lei fără TVA.
__________________________
În categoria "Proiecte pentru comunitate" (238 voturi)
Status: în implementare
Realizarea pistei de alergat conform procedurilor legale a fost inclusă în caietul de sarcini cu obiect ,,Suprafeţe sintetice de joc pentru amenajarea terenurilor de sport din municipiul Braşov", care prevede achiziţionarea şi montarea unei suprafeţe de 17751 mp suprafaţă de joc sintetică pentru un număr de 23 de amplasamente - terenuri de sport şi o cantitate de 3325 mp - piste de alergare cu tartan, fiind inclusă în această cantitate şi proiectul de bugetare participativă ,,Pista de alergare în parcul Tractorul" - 2325 mp. ( 930 metri lungime x 2, 5 metri lăţime) Din cauza contestatiilor, procedura de achiziție a fost finalizată abia în luna ianuarie 2023, contractul fiind în faza semnării de către părţi.
____________________